Nu de mult am aflat că România are un număr îngrijorător de mare de NEETs, un termen care îi definește de câțiva ani pe tinerii care nu sunt nici în școală, nici în alt tip de formare și nici nu lucrează (în engleză, NEET e prescurtarea pentru „not in education, employment or training”). Sunt generații inactive care nu se pot întreține și care, mai devreme sau mai târziu, devin un cost pentru societate:
- șomerii
- cei care nu sunt disponibili să muncească sau să se întoarcă în educație (cum ar fi cei cu dizabilități, cei cu copii sau cei care îngrijesc rude bolnave),
- cei care caută oportunități (vor să lucreze, dar nu ar accepta orice) și
- cei care sunt NEET voluntar (de exemplu, își iau un an sabatic, studiază pe cont propriu sau fac voluntariat).
Termenul se referă la grupa de vârstă 15-24 ani pentru că ei sunt ușor activabili și cu potențialul cel mai mare: sunt flexibili, au mai puține responsabilități familiale și mai mult timp pentru a munci și a se reintegra social.
E nevoie să scoatem tinerii din categoria NEET din două motive: e rău pentru ei și e rău pentru noi. Pentru ei: studiile arată că lipsa de ocupație poate duce la activități ilegale, la consum de alcool și droguri, ceea ce crește probabilitatea de a rămâne fără slujbă. Cu cât au mai puțină experiență acumulată, cu atât vor câștiga mai puțin în viitor și vor avea acces la slujbe de joasă calificare, care sunt și cele mai nesigure, perpetuând astfel cercul sărăciei. Dacă nu intră pe piața muncii și nu își dezvoltă abilitățile pe care le-au obținut deja în școală, le vor pierde. Pentru stat: acești tineri înseamnă costuri (asistență medicală, ajutoare sociale și alte subvenții) și resurse umane potențiale care nu sunt folosite. „În momentul în care o grupă de vârstă nu produce, altcineva trebuie să producă pentru acea categorie. Pierdem de două ori: o dată cu ceea ce ei ar putea contribui și nu contribuie și a doua oară cu ceea ce cheltuim.”
Acești tineri ar trebui să fie o prioritate însă, la nivel instituțional, în Romania, se constată o fragmentare a responsabilității și o lipsă de viziune. În timp ce rapoartele spun că mii de tineri cu vârsta cuprinsă între 16–24 de ani „au beneficiat de un pachet de măsuri active conform profilului lor educațional și profesional” și că proiectele în domeniu „au avut un succes moderat, cum stau lucrurile în teren? Tinerii n-au speranță, n-au în ce să creadă. Primesc uși închise. Lipsește, la nivel statal, un sistem, o strategie, o viziune unitară. Există și se perpetuează o ruptură în colaborarea între serviciul de ocupare al forţei de muncă, cel de asistență socială, medicală și educațională, în timp ce, printr-o gândire și un plan strategic, s-ar putea implementa o procedura operațională coordonată între ele.
Rezolvarea problemei tinerilor NEET nu constă doar în a-i învăța o meserie și a le spune ce locuri de muncă sunt libere într-o săptămână, ci în a le oferi cadrul necesar pentru a-și putea cunoaște chemarea, a le oferi suficient timp pentru formare personală prin procesul învăţării, în a-i convinge și încuraja să-și urmeze chemarea, a le facilita dezvoltarea personală și profesională sprijinindu-i cu resurse concrete și în timp real, resurse gândite ca fiind o investiție nicidecum ca și o cheltuială.
Foto: HuffingtonPost